Erasmus+

7 decembrie - Proiect Erasmus

„Popular Folk Dances: a mirror of the national traditions of the minorities”
Școala noastră a îmbrăcat haine de sărbătoare în prima zi a vizitei partenerilor din Italia, Portugalia, Slovenia și Turcia. Obiectivele proiectului urmăresc:
– Promovarea identității naționale, în paralel cu respectarea tiparelor culturale ale minorităților, în vederea stopării fenomenului de pierdere a identității naționale (generat de tendința accelerată de globalizare manifestată la nivelul întregii lumi), prin organizarea și diseminarea activităților de proiect;
– Conștientizarea și promovarea diversității culturale și extinderea cooperării și schimbului cultural, prin realizarea de schimburi de experiență având ca participanți profesori și elevi din instituții de învățământ de diverse niveluri din alte zone culturale UE și nonUE;
–  Consolidarea dialogului intercultural și dezvoltarea colabărării, prin organizarea în comun a unor activități cultural-artistice;
– Promovarea interculturalității, toleranței și a respectului față de valorile europene;
– Dezvoltarea abilităților lingvistice, prin comunicarea în limba engleză cu partenerii aparținând altor culturi.

8 decembrie - Proiect Erasmus

Cu multă îndemânare și entuziasm elevii au reînviat meșteșugurile de altădată prin participarea la atelierele de artă tradițională românească:
– săculeți de cânepă cu cusături ornamentale tradiționale;
– figurine tradiționale pe lingură de lemn;
– pictură/tablouri cu motive tradiționale;
– semne de carte cu motive tradiționale.
Operele de artă, realizate de mâinile lor, ne-au bucurat pe toți, copiii pot reînvia tradițiile!

9 decembrie - Proiect Erasmus

Spectacol de dansuri populare și contemporane susținut de elevii școlii noastre și parteneri la Muzeul Național al Țăranului Român

9 decembrie - Proiect Erasmus

Vizite culturale:
– Castelul Peleș, într-un peisaj de poveste;
– Atelier de articole tradiționalele pe Valea Doftanei;
– Introducere în bucătăria tradițională românească pe Valea Doftanei.

10 decembrie - Proiect Erasmus

Expoziția de artă populară
Valorile tradiționale sunt parte a identității culturale care trebuie păstrate și pusese în valoare într-un spirit modern, pentru că locul lor este alături de valorile europene. Expoziția a reunit laolaltă costume populare, ceramică, țesături, atât din țară noastră cât și din țările partenere implicate în proiect, reușind să impresioneze profund pe toți cei care i-au trecut pragul și va rămâne deschisă pentru toți elevii școlii.

11 decembrie - Proiect Erasmus

Vizita culturală în București
Deși zilele când Bucureștiul era considerat „Micul Paris” au trecut de mult, orașul continuă să impresioneze prin stilurile arhitecturale, prin istoria și poveștile locurilor. Casa Poporului, Centrul Vechi și librăria Căturești Carusel i-au purtat pe oaspeții noștri în atmosfera încărcată de istorie și eleganță a Bucureștiului de altădată.

11 decembrie - Proiect Erasmus

Festivitate de încheiere a mobilității din România
Evaluarea și analiza mobilității au întrecut rezultatele așteptate, prin gradul de implicare al elevilor în dialogul intercultural.
Momentul de final a aparținut echipei din Slovenia care ne-a încântat cu trei fragmente muzicale, separate de aplauze. Fiecare fragment muzical este specific unei zone geografice din Slovenia: zona muntoasă, zona de câmpie și zona litoralului. Nu este o noutate, peste tot în lume culturile tradiționale erau în strânsă legătură cu habitatele naturale și cu ocupațiile generate de resursele existente.
Activitățile desfășurate în cadrul proiectului pot fi promotoarele unor direcții inovative de dezvoltare instituțională și pot oferi o dimensiune europeană ofertei educaționale prin expertiza educațională a mai multor parteneri care conlucrează pentru identificarea celor mai optime scenarii didactice.

Anunt implementare proiect 2019-2020 – CLICK AICI

Apel la selecție pentru Activitatea de învățare din Slovenia, martie 2020 și Italia , octombrie 2020 din cadrul PROIECTULUI  KA229 ERASMUS+ „POPULAR FOLK DANCE: A MIRROR OF THE NATIONAL TRADITIONS AND OF THE MINORITIES” – CLICK AICI

Detalii despre desfășurarea procesului de selectie – CLICK AICI