Erasmus+

Bună ziua!
În prezent, derulăm un program în cadrul proiectului Erasmus+, iar aceasta este pagina pe care vom publica activitățile desfășurate și momentele importante din cadrul acestuia.

Erasmus+ Job Shadowing: bune practici educaționale și colaborare internațională

 

În perioada 25–29 mai 2026, școala noastră are onoarea de a fi gazdă în cadrul unui schimb de experiență de tip „Job Shadowing”, desfășurat împreună cu parteneri educaționali din Sevilla, Spania, în cadrul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951, parte a Consorțiului Erasmus CCD București 2025–2026.
Activitățile derulate au oferit participanților oportunitatea unui valoros schimb de bune practici educaționale și experiențe pedagogice, având ca obiectiv promovarea metodelor moderne de predare și consolidarea cooperării europene în domeniul educației.
 
Cadrele didactice participante la mobilitate au asistat la activități didactice din diverse arii curriculare – matematică, limba și literatura română, geografie, istorie, chimie, educație interculturală precum și educație pentru mediu și sustenabilitate. Lecțiile au evidențiat utilizarea strategiilor interactive de învățare, stimularea creativității și a spiritului de echipă, integrarea patrimoniului cultural românesc în procesul educațional și valorificarea resurselor digitale prin activități inovatoare, precum „Călătorie virtuală în Europa”.
 
Un aspect important al mobilității l-a constituit prezentarea modalităților de adaptare a procesului instructiv-educativ pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, fiind subliniată importanța incluziunii, a echității și a egalității de șanse în mediul școlar.
 
Pe parcursul întâlnirilor, participanții au realizat comparații între sistemele educaționale din România și Spania, au discutat despre provocările actuale ale educației și au identificat noi oportunități de colaborare și dezvoltare profesională.
 
Momentul de deschidere a fost marcat de un mesaj de bun venit adresat partenerilor, prin care s-a evidențiat faptul că educația reprezintă o punte între oameni, culturi și valori europene comune. Totodată, oaspeții au fost invitați să descopere tradițiile într-un autentic spirit de prietenie și cooperare.
 
Participarea la acest proiect Erasmus+ contribuie la internaționalizarea școlii noastre, la dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice și la consolidarea unei educații moderne, incluzive și orientate spre valorile europene.
 
Suntem convinși că educația unește oamenii, culturile și ideile, iar programe precum Erasmus+ contribuie la construirea unei comunități europene bazate pe respect, colaborare și învățare reciprocă.

Proiect Ersamus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951
Consorțiul Erasmus CCD București

📌 Mobilitate Erasmus+ – Bursa, Turcia (4–8 mai 2026)

 

În perioada 4–8 mai 2026, Școala Gimnazială „Geo Bogza” a participat la mobilitatea Erasmus+ desfășurată în orașul Bursa (Turcia), în cadrul Consorțiului de Acreditare CCD București Erasmus+ (ID: 2025-1-RO01-KA121-SCH-32895).
La această mobilitate au luat parte și cadre didactice de la: Școala Gimnazială „Nicolae Labiș”, Școala Gimnazială Nr. 40, Școala Gimnazială „George Bacovia”, Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade” și Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”.

📚 Activități educaționale și profesionale
Pe parcursul celor cinci zile, profesorii participanți au avut oportunitatea de a observa și analiza metode moderne de predare, practici inovatoare în educația digitală, comunicarea interculturală și învățarea interactivă, în cadrul a două instituții de învățământ din Bursa:

Yunuseli Hacı Naciye Kanar Ortaokulu

Özel Balat Özgün Koleji Anadolu Lisesi

Reprezentanții Școlii Gimnaziale „Geo Bogza” au participat la activități de Job Shadowing la Yunuseli Hacı Naciye Kanar Ortaokulu, unde au fost integrați într-o comunitate școlară primitoare, caracterizată prin profesionalism, deschidere și implicare.

🔎 Aspecte relevante observate:

Organizarea Târgului de Proiecte de Mediu, cu prezentări realizate de elevi pe tema sustenabilității.

Lecții de științe desfășurate prin activități interactive, utilizând tabla inteligentă.

Ore de TIC în care elevii au lucrat la proiecte digitale și au utilizat instrumente de traducere pentru comunicare.

Lecții de limba turcă bazate pe povestiri și jocuri de rol.

Lecții de Științe Sociale axate pe reciclare și protecția mediului.

Activități de comunicare interculturală, inclusiv schimbul de scrisori între elevii Școlii Gimnaziale „Geo Bogza” și elevii școlii gazdă.

Participarea la activități artistice tradiționale (tehnica Ebru, ceramica de Iznik), evidențiind importanța patrimoniului cultural turcesc.

Implicarea în sărbătoarea Hıdırellez, care a oferit o perspectivă autentică asupra tradițiilor locale.

🤝 Cooperare și perspective viitoare
În cadrul mobilității au avut loc discuții constructive cu profesorii școlii gazdă, fiind stabilite contacte și explorate oportunități de colaborare ulterioară.

🏛️ Elemente de patrimoniu cultural vizitate:

Ulu Cami

Yeșil Cami

Panorama 1453 Fetih Müzesi

Muntele Uludağ

Mobilitatea Erasmus+ a reprezentat o experiență valoroasă de formare profesională, schimb intercultural și consolidare a relațiilor educaționale internaționale, contribuind la promovarea inovației și a deschiderii către diversitate în mediul școlar.

Proiect Ersamus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951
Consorțiul Erasmus CCD București 2025-2026

Orizonturi Europene: Experiență de Job Shadowing în Granada pentru Școala Gimnazială „Geo Bogza”

În perioada recentă, Școala Gimnazială „Geo Bogza”, în calitate de partener în Consorțiul Erasmus+ al CCD București, a făcut un pas important spre modernizarea educației prin participarea la o mobilitate de tip job shadowing în Spania. Activitatea s-a desfășurat la prestigioasa instituție Colegio Ave María San Isidro din Granada, în cadrul proiectului Ersamus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951.

Tradiție și Inovație: De la peșterile din Sacromonte la Tehnologia Viitorului
Vizita la Colegio Ave María San Isidro ne-a oferit șansa de a descoperi o școală cu o istorie de peste un secol. Fondată de părintele Andreas Manjón pe valorile incluziunii și solidarității, școala a evoluat de la primele cursuri ținute simbolic într-o peșteră din Sacromonte, la un centru de excelență pedagogică unde tehnologia (TIC) este o prezență constantă și firească în fiecare oră de curs.

„Școala Verde” – Învățarea care prinde rădăcini
Un aspect central al schimbului de experiență a fost observarea modului în care educația pentru mediu devine o practică zilnică. Sub conceptul de „Școală Verde”, am explorat:
• Zonele de plantat și grădinăritul pedagogic: Elevii nu doar învață despre plante, ci le îngrijesc direct, dezvoltând responsabilitatea față de biodiversitate.
• Protejarea faunei locale: Prezența căsuțelor pentru hrănirea păsărilor în incinta școlii transformă curtea într-un laborator viu de conservare a naturii.
• Sustenabilitatea ca stil de viață: Elevii sunt încurajați să analizeze impactul propriilor alegeri asupra mediului, transformând științele exacte în instrumente de înțelegere a lumii înconjurătoare.

Lecții de viață prin discipline STEM
Am fost impresionați de modul în care disciplinele STEM sunt utilizate pentru a dezvolta competențe sociale și civice. La Granada, elevii învață să interpreteze date reale, să ia decizii informate și chiar să înțeleagă mecanisme economice simple prin experimente științifice. Educația nu se limitează la manual, ci se mută în aer liber, integrând elemente culturale și soluții practice pentru viața de zi cu zi.

Punți de colaborare internațională
Această mobilitate Erasmus+ a reprezentat mai mult decât un schimb de metode de predare; a fost o oportunitate de a construi punți solide între București și Granada. Experiența acumulată ne inspiră să aducem în sălile noastre de clasă noi abordări privind:
• Învățarea activă și integrarea tehnologiei;
• Educația outdoor (în aer liber);
• Formarea comportamentelor sustenabile în rândul elevilor noștri.
Prin astfel de inițiative, Școala Gimnazială „Geo Bogza” își reafirmă angajamentul de a oferi o educație de calitate, europeană, care pregătește elevii nu doar pentru examene, ci pentru o viață responsabilă într-o lume în continuă schimbare.

Proiect coordonat de CCD București
Erasmus+: Schimbând vieți, deschizând minți!
Director adjunct,
Prof. Aurelia Abăluță

Proiect Ersamus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951
Consorțiul Erasmus CCD București 2025-2026
CURS: Enhancing teaching with digital tools + A.I.
Locația: Sevilia, Spania
Perioada: 16.02-20.02.2026
Furnizor de formare: ERASMUS CENTRE SEVILLE

În perioada 16–20 februarie 2026, doamna director al Școlii Gimnaziale „Geo Bogza” a participat la un curs de formare internațional Enhancing teaching with digital tools + A.I., organizat de către Erasmus Center of Sevilla. Tema principală a cursului a vizat integrarea instrumentelor digitale și a inteligenței artificiale în procesul educațional.

Activitățile de formare au avut un caracter aplicativ și au urmărit dezvoltarea competențelor profesionale și digitale ale cadrelor didactice, cu accent pe proiectarea lecțiilor interactive, utilizarea resurselor multimedia și integrarea platformelor AI în predare și evaluare. Printre instrumentele explorate se numără platforme de generare de conținut educațional, aplicații pentru realizarea de materiale interactive, organizatoare grafice, resurse video și soluții de publicare online.

Participarea la acest program a contribuit la consolidarea competențelor de proiectare didactică asistată de tehnologie, la îmbunătățirea comunicării într-un context educațional internațional și la familiarizarea cu tendințele actuale din domeniul EdTech. Experiența a oferit perspective noi asupra modului în care inteligența artificială poate sprijini procesul de predare–învățare, facilitând personalizarea învățării și creșterea gradului de implicare a elevilor.

Rezultatele formării vor fi valorificate în activitatea didactică curentă, prin integrarea instrumentelor digitale în proiectarea lecțiilor, realizarea de resurse educaționale interactive și diseminarea bunelor practici în cadrul colectivului de cadre didactice. Participarea la acest curs Erasmus+ reprezintă un pas important în direcția modernizării educației și a alinierii școlii la tendințele europene în domeniul digitalizării educaționale.

Diseminare programul ERASMUS+
2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951
ConsortiumCasa Corpului Didactic, București
Curs:  Eco Learners – Teaching Sustainability for a Better Tomorrow
Mobilitate: Valencia – Spania

În data de 29 ianuarie 2026, a avut loc online atelierul de diseminare „Experiențe și oportunități – Împreună în Erasmus+”.

 În cadrul activității, doamnele profesoare Păun Aurelia și Constantin Laura au prezentat experiența dobândită în urma participării la mobilitatea Erasmus+ desfășurată în Valencia, Spania, evidențiind metodele de predare și bunele practici în domeniul educației pentru sustenabilitate.

Ca rezultat al mobilității, la nivelul școlii a fost desfășurată o activitate practică de educație ecologică cu titlul: „Clasa a VI-a B – prietenii naturii” realizată împreună cu elevii clasei a VI-a.

Aceștia au confecționat hrănitori pentru păsări, care au fost amplasate în copacii din curtea școlii. Elevii se vor implica săptămânal, prin rotație, în alimentarea hrănitorilor cu semințe, dezvoltând responsabilitatea și respectul față de mediul înconjurător.

Activitatea a fost documentată prin fotografii realizate atât în timpul prezentării online, cât și în cadrul activităților practice desfășurate cu elevii.

Experiența dobândită în cadrul mobilității Erasmus+ a stat, de asemenea, la baza inițierii proiectului eTwinning „Together for a green school and a sustainable future”, care creează un cadru de colaborare între elevi și profesori din România, Turcia, Italia și Spania. Proiectul se concentrează pe implicarea elevilor în activități comune cu tematică ecologică, desfășurate în echipe internaționale, și pe dezvoltarea competențelor de comunicare, cooperare și responsabilitate față de mediu.

Prin activitățile propuse, proiectul eTwinning contribuie la consolidarea dimensiunii europene a educației, oferind elevilor oportunitatea de a lucra împreună, de a-și împărtăși ideile și de a participa activ la promovarea unor practici sustenabile în mediul școlar. 

Proiect Erasmus+

 ID 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951
Consortiul Erasmus CCD București 2025-2026
 
Proiectul Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000328951 a debutat cu prima mobilitate desfășurată la Valencia, Spania, în perioada 27.10.2025 – 31.10.2025.
La această mobilitate au participat doamnele profesoare Păun Aurelia și Constantin Laura, care au urmat cursul de formare  „Eco-learners: Teaching Sustainability for a Better Tomorrow”.
Activitatea de formare a avut ca scop dezvoltarea competențelor cadrelor didactice în domeniul educației pentru sustenabilitate și identificarea unor modalități prin care școala poate deveni un spațiu mai verde, responsabil și prietenos cu mediul.
Pe parcursul celor cinci zile, doamnele profesoare au luat parte la ateliere interactive, dezbateri și vizite de studiu, alături de profesori din România, Italia si Cipru schimbând idei și bune practici privind integrarea principiilor ecologice în procesul educațional.
Cursul a oferit oportunități valoroase de tipul: schimb intercultural, dezvoltare profesională, învățare colaborativă și de creare de parteneriate internaționale, contribuind la formarea unei perspective europene asupra educației pentru dezvoltare durabilă.
Experiența acumulată va fi valorificată în activitățile educative desfășurate în cadrul școlii, promovând implicarea elevilor și a comunității în acțiuni pentru protejarea mediului.
Participarea la acest curs reprezintă un pas important în direcția consolidării angajamentului școlii noastre pentru promovarea valorilor europene, a educației ecologice și a dezvoltării durabile.
Erasmus+ – Învățăm, împărtășim, creștem împreună pentru un viitor mai verde și mai bun!

Eveniment dedicat Zilei Erasmus Days în școala noastră

Cu prilejul Erasmus Days, în școala noastră s-a desfășurat o activitate menită să promoveze valorile europene și oportunitățile oferite de programele Erasmus+. Evenimentul a reunit elevi din mai multe clase, care au participat activ la o masă rotundă dedicată dezbaterii beneficiilor și perspectivelor pe care le aduc proiectele educaționale europene.
Pe parcursul întâlnirii, participanții au discutat despre rolul programelor Erasmus+ în formarea competențelor interculturale, dezvoltarea abilităților de comunicare și stimularea spiritului european. De asemenea, s-au evidențiat exemple concrete de bune practici și modalități prin care elevii pot accesa astfel de oportunități de învățare.

Un moment special al evenimentului l-a constituit intervenția elevilor mai mari, care au luat parte anterior la mobilități Erasmus+ și au împărtășit colegilor experiențele lor personale, relatând impactul pozitiv al acestor proiecte asupra dezvoltării lor educaționale și personale.

Totodată, elevii au realizat desene inspirate de experiențele Erasmus+ și de valorile europene, exprimând prin artă idei precum cooperarea, diversitatea culturală și solidaritatea între tineri. Lucrările au fost expuse pe parcursul evenimentului, contribuind la crearea unei atmosfere interactive și vizual atractive și reflectând creativitatea și implicarea elevilor.
Activitatea s-a desfășurat într-un climat deschis și colaborativ, subliniind importanța implicării tinerilor în proiecte europene și dorința comună de a continua tradiția participării școlii noastre în programele Erasmus+. Prin această inițiativă, instituția noastră și-a reafirmat angajamentul față de valori precum cooperarea, diversitatea culturală, învățarea continuă și exprimarea creativă.